Hypophthalmichtys molitrix. Il mai intalnim si sub numele de fito sau chinez. In limba engleza este Silver Carp.
Tara sa de origine este China dar a fost introdus in apele din lumea intreaga pentru crestere intensiva (creste foarte repede, la nivel mondial se recolteaza anual peste 1 milion de tone de fitofag) si mai ales din cauza ideii ca este un mare consumator de alge si asa se poate controla cresterea exploziva a anumitor alge. Dupa introducerea acestui peste foarte multe tari au raportat un impact negativ asupra mediului si se lupta in prezent la limitarea numarului de fitofagi din apele naturale (in special in rauri).
"Chinezul" are un regim bazat pe alge microscopice. Echivalentul sau in ocean ar fi balena, care desi este impresionanta ca marime se hraneste cu organisme de zeci de ori mai mici decat ea. Fiind mai usor adaptabil la conditiile de mediu din Romania decat confratele sau- sangerul- acest peste a proliferat atat in captivitate, in crescatorii, cat si in Dunare, unde a facut obiectul principal al pescuitului la japca.
Diferentele dintre fitofag si novac sunt foarte subtile si destul de greu de sesizat in practica, cu atat mai mult cu cat s-a incercat si chiar s-a reusit hibridizarea celor doua rase. Aceste diferente constau in raportul cap/corp, numarul de radii la inotatoarea dorsala, etc. Pentru a le lamuri, precizez urmatoarele: Fitofagul are capul relativ mai mic decat al sangerului si o coloratie mai deschisa. Sangerul, in schimb, are capul mare, si prezinta, in special dupa moarte, acea coloratie sangerie care ii da numele. O alta greseala comuna este sa se considere ca se poate face o diferentiere exacta dupa culoarea solzilor, dupa dungi sau pete. Am vazut atat sangeri, cat si fitofagi "impestritati" cu negru si gri; pe deasupra, o logica pescareasca ne aduce aminte ca pestele preia culoarea habitatului, putand exista, de exemplu stiuci galbene, verzi, cu pete, cu dungi, etc.
Nefiind foarte iubit de pescarii sportivi (cu exceptia asiaticilor) nu s-au dezvoltat foarte mult tehnici si nade de pescuit pentru acest peste. Lipsa totala de interes pentru pescuitul fitofagului poate fi si modul cel putin ciudat al acestui peste de hranire, aspira fitoplancton, il filtreaza si apoi elimina apa prin branhii. Cu toate acestea fitofagul se prinde frecvent la momeli animale (rame, viermusi) sau alte momeli ca mamaliga, pufuleti sau chiar boilies.
Chiar cu lipsa de interes sportiv al acestui peste ar trebui mentionat ca este un foarte bun luptataor, drill-ul cu un fito mare poate fi "lupta vietii" mai ales ca recordul in marime il depaseste mult pe cel al crapului atingand frecvent greutati de peste 50 kg.
In Asia se pescuieste foarte mult la acest peste la bomba (la ei este legala, morala si sportiva), in momitor pun tot felul de paste fierte (spanac sau salata verde amestecata cu fainuri diverse, malai, faina de grau, orez etc) iar pe carlig(e) momeala flotanta. Recordul in romania la acest peste este de cca 55 kg (mai jos in poza) iar in China de cca 80 kg.