Alternative content






Trofeul "Crap4ever" - editia a III-a

Asociatia Pescari 4Ever organizeaza in perioada 29 Septembrie -2 octombrie la Darvari editia a treia a concursului Crap 4Ever.

40 de echipe a cate 2 pescari
Taxa de participare 10.000.000 lei
Premii in valoare de 285.000.000 de lei
locul I - 120.000.000 lei
locul II - 60.000.000 lei
locul III - 30.000.000 lei
captura - 30.000.000 lei premiu oferit de DASIMPEX SRL Piatra Neamt
locul IV � 20.000.000 lei produse
locul V � 15.000.000 lei produse
locul VI � 10.000.000 lei produse

Premiile au fost calculate luand in considerare participarea a 40 de echipe.Premiile vor fi suplimentate sau diminuate proportional cu numarul de echipe participante.In acest moment au demarat si discutiile cu potentiali sponsori.Se puncteaza numai crap comun, oglinda si amur cu greutatea mai mare de 2 kg..

Premiul pentru cea mai mare captura se poate cumula cu oricare din celelalte premii daca scazand greutatea capturii din greutatea totala prinsa, echipa respectiva ramane pe o pozitie in clasament care sa o mai indreptateasca la primirea unui premiu.In caz contrar echipa respectiva trebuie sa aleaga intre cele doua premii.Daca echipa in cauza alege premiul pentru pozitia in clasament, premiul pentru captura se acorda echipei care a prins pestele cu greutatea imediat inferioara.

Inscrieri la :
- Liviu Ceausu, tel. 0744.311.511
- Catalin Mateescu, tel. 0740.162.535

PROGRAM
Miercuri 28 Septembrie
Incepand cu ora 13.00 participantii au acces in zona de concurs pentru a cunoaste amplasarea standurilor si pentru a sonda apa. Echipele sosite din provincie trebuie sa ia legatura cu Dl. Victor Oana pentru a le fi indicata o zona in care pot instala corturile pana a doua zi dimineata.
Joi, 29 Septembrie
Ora 7-8 se fac ultimele inscrieri.�
� Ora 9-11 Tragerea la sorti a locurilor de concurs. Un reprezentant al organizatorilor va extrage ordinea in care echipele participante vor extrage standul de concurs.In ordinea astfel rezultata un reprezentant al fiecarei echipe va extrage un bilet, care va indica un stand de concurs. Acesta se poate retine sau refuza. Daca standul extras este refuzat, se extrage un alt bilet care va indica standul pe care va concura echipa respectiva.Acest stand nu mai poate fi refuzat.Se vor amenaja si introduce in urna un numar mai mare de standuri decat numarul de echipe participante.
Ora 11-13.00 Deplasare pe� standuri si pregatire ( instalare cort, pregatire echipament si nada, etc)
� Ora 13 Se va da semnalul de incepere al concursului si se poate incepe sondarea, marcarea, nadirea si pescuitul.
Ora 20 Cantarire.�
Vineri si Sambata
� Ora 8 Cantarire
Ora 14 Cantarire�
Ora 20 Cantarire�
Duminica, 2 Octombrie
Ora 8, Cantarire�
Ora 12:45 Semnal ca mai sunt 15 minute pana� la sfarsitul concursului.
Ora 13 Semnal de sfarsit al concursului. Daca o� echipase afla cu pestele in drill aceasta are 15 minute pentru a-l pune pe mal.
Concurentii sunt obligati sa lase locul de concurs curat si sa duca� gunoiul la locul dinainte stabilit. Nu se paraseste locul de concurs fara semnatura arbitrului.

REGULAMENT
1. Pana la ora 13 nu se incearca apa. Semnalul de ora 13 anunta ca se poate incepe pescuitul, sondarea, nadirea, marcarea.

2. Arbitrii sunt obligati sa cunoasca bine regulamentul. In acest sens:
Sa nu permita intrarea persoanelor straine in standul concurentilor.
Sa participe la cantarire.
Sa noteze in fisele concentratoare si individuale.
Sa atraga atentia concurentilor daca se fac abateri de la regulament.
Sa noteze aceste abateri si sa le aduca la cunostinta arbitrului principal.

3. Se vor lua in considerare numai crapul comun, oglinda si amurul. Pentru a fi contabilizat el va trebui sa aiba o greutatea de peste 2Kg . Pana la cantarire captura se va pastra in sacul special de crap (un singur peste intr-un sac). Sacul se va pune in apa pe toata lungimea lui, fara sa aiba o greutate sau alt obiect in interiorul sau. Pe toata durata concursului, nici o alta modalitate de pastrare a pestelui nu este permisa. Concurentii trebuie sa fie dotati cu un numar suficient de saci de crap. Inainte de cantarire, daca se constata ca pestele este mutilat, grav ranit sau a murit din vina concurentilor, el nu se mai ia in considerare, iar concurentii sunt sanctionati prin scaderea greutatii pestelui respectiv din cantitatea prinsa pana in acel moment.Concurentii pot solicita cantariri intermediare pentru a asigura securitatea pestilor capturati. Concurentii sunt obligati sa lase locul de concurs curat, sa introduca gunoiul in sacii primiti de la organizatori si sa-l transporte la locul indicat de arbitri. Nu se paraseste locul de concurs fara semnatura arbitrului.

4. Nada si momeala animala vie sau moarta, icrele de peste si produsele de origine metalica sunt strict interzise.
De asemenea, sunt interzise: argila, bentonita ca si liant.
Sunt autorizate: granele, boiles-urile, peletele, fainuri si pastele (sfere cu diametrul de maxim 40 mm).
Este interzis ca la sfarsitul competitiei, restul de nada si momeala sa fie aruncat in apa sau sa fie lasat pe mal.
5. Durata concursului va fi de 72 ore din momentul inceperii lui si va fi intrerupt numai in situatii exceptionale. In caz de forta majora concursul se poate intrerupe temporar sau se pot declara castigatorii in functie de cantitatea de peste prins si greutatea capturii, daca au trecut mai mult de 48 ore.

6. Fiecare concurent va trebui sa cunoasca si sa respecte in totalitate acest regulament.

7. Betele trebuie fixate numai in interiorul standului.
Montajul poate fi aruncat numai cu ajutorul batului de pescuit.
Este permis un singur carlig simplu pe linie, montajul cu fir de par fiind obligatoriu.
Este permis numai pescuitul cu momitor sau plumb de min. 50 g. Montajul utilizat trebuie sa permita eliberarea rapida a pestelui de plumb, in caz de ruptura.Plutele (flotorii) sunt interzise.
In timpul lansarii, plumbul nu are voie sa descrie miscari laterale in ring. Miscarile permise ale plumbului sunt stand-apa si apa stand.
Inaintasul textil nu trebuie sa fie mai lung de 8 m cu o rezistenta maxima de 25 lbs.
Nadirea grea (cu catapulta sau racheta) este permisa doar intre orele 6.00 � 18.00 Transportoarele de nada sau momeala radio comandate si sonarul (eco-sondor) sunt interzise.
Zona de pescuit poate fi marcata cu maxim 2 balize sau repere luminoase pe toata durata concursului. Obligatoriu aceste balize trebuie sa fie amplasate exact pe linia de demarcatie a standului atat in stanga cat si in dreapta.
Sacii de crap si salteaua de primire crap sunt obligatorii. Dimensiunea, numarul si calitatea lor trebuie sa asigure securitatea pestelui.
Umezirea saltelei de primire si a sacului de crap este obligatorie la fiecare captura.
Este interzisa luminarea apei cu lanterne si cu faruri noaptea; numai iluminatul in cort este permis si luminarea discreta cu lampa frontala pentru scoaterea capturii.
Intrarea in apa este permisa in urmatoarele cazuri:
- la scoaterea pestelui cu minciocul;
- la punerea/scoaterea crapului in/din sacul de crap;
- la eliberarea pestelui dupa cantarire.
si aceasta, pana la inaltimea cizmelor( obligatorii la intrarea in apa), sub genunchi.
Toate modalitatile de propulsare care folosesc aerul comprimat, gazul sau electricitatea sunt interzise.
Capturarea unui peste este valabila si atunci cand el nu este agatat de gura, dar harponajul voluntar este strict interzis.
8. Numarul maxim de bete admis la pescuit, deci in actiune este de 4. Se pot monta cate bete se doreste cu mentiunea ca aceste bete de rezerva sau nadit cu bait rocket trebuie sa fie in pozitie verticala si in spatele suportilor betelor in actiune. De asemenea, betele pentru amplasarea balizelor sau reperelor luminoase trebuie identificate si sa nu se afle pe suporti sau in actiunea de pescuit.

9. Numai unul din cei doi concurenti pot sa foloseasca minciocul. In cazul cand unul dintre ei este plecat pentru o necesitate fiziologica, celalalt trebuie sa-l astepte sau sa se descurce singur.

10. Concurentii nu au voie sa primeasca ajutor de la nici o persoana straina, pentru activitatea de pescuit, pe toata durata concursului.

11. Concurentii pot utiliza standul cum vor ei. In interiorul standului concurentii trebuie sa se deplaseze discret si sa nu faca zgomot. Toata actiunea de pescuit nu se poate face decat in interiorul standului (lansare, nadire, lupta cu pestele si scoaterea lui). In timpul concursului plecarea din stand se face numai in cazul necesitatilor fiziologice sau a unor situatii de forta majora. Plecarea (revenirea) din stand, in caz de forta majora, se face numai dupa anuntarea arbitrului fara nici un obiect care sa aiba legatura cu actiunea de pescuit si numai intre orele 6 00 � 21 00. Se pot primi vizite in stand pana la ora 21. Concurentii vor avea masinile langa stand dar vizitatorii nu au voie pe malul apei cu masina.

12. Eventualele contestatii pot fi aduse la cunostinta arbitrului sau organizatorului doar in scris si in cel mult o ora de la evenimentul care genereaza contestatia. Nu se accepta contestatii decat in timpul concursului sau cel mult pana la inceperea festivitatii de premiere.

CANTARIREA CAPTURILOR
13. Cantarirea se va efectua in prezenta cate unui membru de la cele doua echipe vecine de stand (de cel putin 3 ori pe zi).

14. Indicatia de cantarire trebuie sa fie vizibila in acelasi timp pentru arbitru, concurent si obligatoriu, vecinii de stand. Cantarirea se va face si se va inscrie in grame.

15. Pana in momentul cantaririi concurentii trebuie sa lase capturile in apa in conditiile amintite mai inainte. Unul dintre concurenti va scoate sacul de crap din apa in timp ce celalalt va uda salteaua de primire crap pe care se pune sacul de cantarit. Se pune cu grija captura in sacul de cantarit si se efectueaza cantarirea. Dupa cantarire captura se elibereaza cu grija in apa. Arbitrii vor urmari daca eliberarea se face in conditii optime si cu mare grija.

16. Concurentii trebuie sa fie atenti la cantarire si in momentul cand sunt de acord cu arbitrul si cu vecinii de stand, semneaza in fisa personala (de echipa) in dublu exemplar, alaturi de alte trei semnaturi: ale arbitrului si celor doi vecini de stand. Nici o reclamatie ulterioara semnarii fisei in ceea ce priveste greutatea pestelui cantarit nu se mai ia in consideratie.

SANCTIUNI
Sanctiunile care se pot da sunt urmatoarele:
a) avertisment pentru infractiunile de la punctele 1, 3, 7, 9, 11,
b) descalificare pentru infractiunile de la punctele 4, 8 si 10 sau pentru primirea a doua avertismente.

Orice incercare de fraudare sau de influentare a rezultatului final (de ex.: folosirea sonarului, a ratustelor, de luare sau dare de peste, de deranjare a partenerilor de concurs din standurile vecine), atrage dupa sine descalificarea automata a echipelor implicate

Dan Cotelici


Cupa Apulum

2|40
Cupa Apulum
Cupa Apulum este primul concurs de pescuit la crap dupa reguli moderne, organizat in zona Ardealului. Nu este pentru prima oara cand ne propunem organizarea unui asemenea concurs, dar este prima data cand avem la indemana uneltele necesare pentru desfasurarea competitiei in cele mai bune conditii. ...
citeste ->  

WORLD CARP CLASSIC 2007

3|40
WORLD CARP CLASSIC 2007
14 septembrie, ziua 5 - S-au prins 4 crapi, cate unul pe sector. Cel mai mare peste la ora actuala este un crap oglinda de 22.1 kg si a fost prins de echipa franceza Jean Pierre Becker si Yves Hauk. Ceilalti au 11,5 (cel din ziua 4), 9,3 kg si 15,4 kg. 13 septembrie, ziua 4 - S-a prins primul pe ...
citeste ->  

Arhiva Articole