Alternative content






Cupa Mondiala de Pescuit la Crap 2004 - Primul trofeu obtinut de o echipa romaneasca

Cupa a inceput cu bine pentru romani, in primii 10 care au ales locuri au fost 5 romani:


1 Oslobeanu - a ales postul 14 (in stanga cantarului, locul pe care data trecuta Zaderer a luat locul 2)
3 Victor Oana - postul 13 - la cantar
? Nae Badulescu - postul 1 - chiar pe baraj, langa dale, langa calugar, loc clasic pentru ten
6 Sipos - postul 18 - locul pe care am stat noi la cupa romaniei
10 noi - postul 59 - sub pilon, sub sarmele de inalta tensiune,

Concursul a fost foarte strans primele 5 locuri aflandu-se permanent la o "distanta" de 3-10 kg una de cealalta, asta insemnand ca un peste de 10-15 kg (foarte obisnuit pe aceasta balta) putea insemna o schimbare de 2-3 locuri in clasament.

De luni pana miercuri am avut vant din fata-dreapta, atunci am avut aproape toate trasaturile, de joi vantul s-a intors (tot atunci a plouat) si nu am mai avut decat 3 trasaturi joi si 2 vineri, toti 5 pestii fiind scapati.

Locul nostru a fost foarte greu (nu am fost singurii cu loc greu) dar am avut si peste si asta a compensat orice pierdere. Am dat practic intr-o livada, partea buna era ca se vedeau o parte dintre copaci iesind din apa (la distanta) iar partea proasta era ca la mal apa era mai adanca si nu se vedeau copacii.

Radu a dat in stanga standului exact pe sub sarmele de inalta tensiune, loc defrisat cu ocazia montarii instalatiei de inalta tensiune si foarte curat pe fund dar cu o livada foarte deasa in stanga, nu a avut multe trasaturi dar nu a pierdut decat un singur peste care a reusit sa intre in copaci si a taiat. A pescuit de duminica pana miercuri cu mainline activ8 (ready made), fara nici un dip, tinute doar la hidratat. Nu i-a intrat decat ten, intre 5,7 si 13 kg. De miercuri dimineata a nadit cu boiliesuri facute de noi (spice) dar nu a mai avut decat 2 trasaturi ratate (din cauza schimbarii vantului).

Eu am dat in dreapta standului inspre alta livada aflata la 35-40m dar am pescuit peste alti copaci scufundati si printre trunchiuri taiate la un metru deasupra fundului. Cred ca este inutil sa va mai spun ca toti acesti copaci purtau adevarate colonii de scoici pe ei. Am nadit in prima zi chiar in copaci, unde am vazut pestii sarind sa-i invat cu gustul si aroma boiliesurilor, am facut 2 paturi: unul de fructe (mix bird food facut de mine + aroma de afine si scopex + atract si amino Carp Trend) vizand tenul si unul spice (un mix combinat, facut tot de mine, bird food + fish meal + spice, fara aroma, atract si amino Carp Trend) vizand crapul.

Prima muscatura am avut-o luni dimineata, un romanesc la fructe pe care l-am scapat in mal agatat de o buturuga, practic vedeam pestele dar nu aveam ce-i face, era agatat la 4-5 metri de mal dar in afara standului, cand incercam sa-l dezgat s-a decrosat.

Cel mai mare peste, in mod sigur tot un romanesc l-am agatat la spice dar a fugit in pomi cu mine cu tot si un alt romanesc pe care am reusit sa-l scot (11,9 kg) in rest (de marti incolo) am avut muscaturi egale pe ambele modele, parca sa spun ca mai mult ten la spice si mai mult romanesc la fructe.

Tenii pe care reuseam sa-i scot in suprafata uneori reuseam sa-i si scot iar romanestii erau imposibil de scos pentru ca tineau in permanenta fundul apei si se agatau in mod sigur.

De luni dimineata am inceput sa nadesc mai departe de copaci, inspre mal, sa incerc sa-i aduc la loc mai sigur de scos, a fost imposibil, daca montura cadea intre 2 copaci aveam trasatura, daca am dat la 2-3 metri mai departe de copaci am stat 2 zile cu o lanseta fara sa am o singura trasatura in timp ce la celelate 2 date in copaci am avut trasaturi.

Pe total am avut (echipa) 20 de trasaturi si 9 pesti scosi, un scor preconizat de la inceput de cei ce cunosc zona.

De remarcat locul echipei din Sinaia, un loc extrem de greu, pe care nimeni nu pescuieste de placere, am aflat ca de la ultima cupa mondiala nimeni nu a mai pescuit acolo fiind deci un loc neintretinut cu nada.

Costin si Sergiu au muncit din greu, au scapat multi crapi din cauza zidurilor de beton pe care le aveau in fata lor dar au reusit sa adune suficienti pesti pentru a iesi invingatori. Inca o data bravo.

Alta remarca o mai am la adresa echipei Zaderer/Angerer, echipa cu cea mai mare constanta la cupele mondiale, la ultimele 3 cupe au iesit de fiecare data in primii 4. Pot sa va spun ca am un respect deosebit pentru ei mai ales ca la cupa trecuta am stat langa ei 2 zile si am invatat o gramada, sunt oameni foarte deschisi si foarte bucurosi sa impartaseasca ceea ce stiu despre pescuit.

A 3-a remarca. Este pentru prima data cand o echipa romaneasca urca pe podiumul unui concurs international de pescuit la crap, si nu doar o echipa ci un podium aproape in intregime ROMANESC.


Sergiu Tofan - Costin Bobea locul I
Iliuta Goea - Radu Popescu locul II
Chris Woodrow - Robert Raduta Jr locul III
Alex Lazar - Claudiu Ciuciureanu cel mai mare crap (16,5 kg).

Le multumesc tuturor celor care ne-au sprijinit, care ne-au sunat zilnic sa ne incurajeze si sa ne impulsioneze.

Aveti mai jos clasamentul final, integral.

Echipa Tara Standul Cantitate (kg) Clasament
Tofan Sergiu - Bobea Costin Romania 12 77.300 1
Iliuta Goean - Radu Popescu Romania 59 73.050 2
Chris Woodrow - Robert Raduta Jr Anglia 80 69.300 3
Zaderer Helmut - Angerer Thomas Austria 9 63.500 4
Hodovic Sead - Vladisavevic Jura Slovenia 69 59.450 5
Zvonko Milojkovic - Razvan Negreanu Serbia 79 52.100 6
Florin Gheorghe - Dan Ion Romania 63 44.000 7
Ragnoli Vincenzo - Reffo Davide Italia 10 39.800 8
Adamenko Anatoli - Lihovid Jaroslav Ukraina 66 35.000 9
Vittiglio Gaulo - Ridolfi Francesco Italia 64 24.000 10
Bratu Viorel - Gheorghiu Romania 8 23.200 11
Marazek Michael - South Markus Austria 78 22.600 12
Marcel Raven - John Suykens Olanda 62 22.000 13
Remeter Sylvan - Dorin Marian Franta 65 19.000 14
Lazar Alex - Ciuciureanu Claudiu Romania 74 16.500 15
Wim Suykens - Ger Suykens Olanda 60 15.800 16
Medveev Gena - Troyanovskiy Vlad Ukraina 16 14.000 17
Sidorov Edvard - Nosovetc Alexandr Rusia 17 10.600 18
Kurt Grabmayer - Pfeffer Manfred Austria 75 10.500 19
Heckmann Remi - Rudolf Patrick Franta 6 9.300 20
Katana Zoltan - Attila Sipos Romania 18 9.200 21
Nae Badulescu - Constantin Mateescu Romania 1 8.100 22
Oslobeanu Doru - Marcel Chifa Romania 14 7.500 23
Jurgen Becker - Raduta Richard Germania 70 7.250 24
Skorik Valery - Storoshko Igor Ukraina 3 7.000 25
Roser Roland - Petrazuller Serge Franta 4 6.800 26
Gheorghe Stefan - Victor Oana Romania 13 6.500 27
Golovkin Sergey - Kaplin Andrej Rusia 67 6.300 28
Savintsov Viktor Savintson Oleg Moldova 2 0 29
Cozma Gheorghe - Radu Ster Romania 11 0 29
Holodov Viktor - Mihaylov Sergey Ukraina 15 0 29
Puzey Volody - Moroz Oleg Ukraina 19 0 29
Cheehman Jury - GordienkoVolody Ukraina 20 0 29
Laboyko Sergey - Topstopyzu Sergey Ukraina 21 0 29
Matkovskiy Sergey - Savachuk Dimitri Rusia 22 0 29
Peter Erenberg - Victor Serbu Germania 24 0 29
Andrzvei Ruzskiewicz - Bogusz Nowacki Poland 26 0 29
Enizal Mohamed - Mocanu Virgil Iordania 27 0 29
Yoshihiro Sasaki - Yoshihide Fukuyasu Japonia 32 0 29
Solomon Alin - Solomon Florin Romania 33 0 29
Ladanyi Tamas - Kracsal Ferenc Ungaria 34 0 29
Serban Hansa - Catalin Bucura Romania 37 0 29
Ilia Aizikovitch - Vitauts Balkauskas Letonia 38 0 29
Szirenyi Csaba - Lorincz Laszlo Ungaria 39 0 29
Gubala Garegorz - Przmerek Sydor Poland 41 0 29
Pamer Laszlo - Gyongyosi Imre Ungaria 42 0 29
Birisiu Ionut - Miu Adrian Romania 50 0 29
Sorin Podaru - Marius Ionita Romania 50B 0 29
Rackov Zoran - Trajkovic Ilija Macedonia 51 0 29
Zivlak Janko Nemcev Blagoje Serbia 56 0 29
Goran Mesaros - Vladisavljevic Vladimir Croatia 58 0 29
Renaldos Marenikitis - Marius Cilcius Lituania 61 0 29
Szentpeteri Tibor - Kovacs Ferenc Ungaria 72 0 29
Bojanic Bojan - Sirar Zeljko Cehia 73 0 29
Cranik Yne - Shumeyko Alex Ukraina 76 0 29
Brandner - Dominik - Supper Roland Austria 77 0 29


Iliuta Goean
+ galerie poze



Cupa Apulum

2|40
Cupa Apulum
Cupa Apulum este primul concurs de pescuit la crap dupa reguli moderne, organizat in zona Ardealului. Nu este pentru prima oara cand ne propunem organizarea unui asemenea concurs, dar este prima data cand avem la indemana uneltele necesare pentru desfasurarea competitiei in cele mai bune conditii. ...
citeste ->  

WORLD CARP CLASSIC 2007

3|40
WORLD CARP CLASSIC 2007
14 septembrie, ziua 5 - S-au prins 4 crapi, cate unul pe sector. Cel mai mare peste la ora actuala este un crap oglinda de 22.1 kg si a fost prins de echipa franceza Jean Pierre Becker si Yves Hauk. Ceilalti au 11,5 (cel din ziua 4), 9,3 kg si 15,4 kg. 13 septembrie, ziua 4 - S-a prins primul pe ...
citeste ->  

Arhiva Articole