Alternative content






Pescuit la Hobaia

Am fost in 27-28 iulie 2004 la Hobaia 2 cu Radu Popescu si cu 2 oameni care nu mai pescuiesera niciodata la crap (ei de fapt nici nu venisera la pescuit). Vremea a fost cumplita, de marti de la pranz de cand ne-am dus s-au adunat norii, a tunat, a fulgerat dar nu ploua, pe la ora 16 am terminat de nadit si de intins lansetele, pana seara nu am avut nici o trasatura, cred ca vremea aceea care se schimbase brusc nu prea i-a convenit crapului.

Am nadit cu 3 kg de boilies facute de mine si 3 kg de Nash B2 si Formula1. Pe lansete am pus pe cate 2 (si eu si Radu am dat cu cate 4 lansete) boiliesuri de-ale mele si pe cate 2 Nash.

Pe seara a inceput o ploaie usoara si tot atunci au inceput si muscaturile, la inceput mai rare si cu capturi mici (1-2 kg) apoi (pe masura ce ploaia se intetea) au inceput muscaturi una dupa alta cu capturi mai mari (2-3-4 kg). Pe la 3 dimineata eram rupti de oboseala, afara ploua neintrerupt de pe la 9 seara, ploaia deja se putea numi torentiala, malul in panta, noroios, alunecos, lumina lanternei nu mai facea fata (cu geamul ud si ploaia deasa), ne ghidam mai mult dupa piuitul senzorilor, hainele de pe noi erau ude si afara se facea tot mai frig. Daca am fi fost niste oameni rationali cred ca am fi strans lansetele si ne-am fi bagat in masina ... dar .... ce trasaturi! cred ca deja ati auzit de crapii de hobaia, unul de 2-3 kg smulge lanseta de pe suport, isi ia fir cu o viteza nebuna si lupta de nu poti sa-i apreciezi greutatea pana nu-l vezi. Cum ziceam pe la 3 dimineata parca s-au adunat bucati ceva mai mari, cele mai multe capturi (de fapt marea majoritate) le-am avut pe boiliesurile pe care le facusem luni seara, prospetimea si-a spus cuvantul in fata conservantilor, asa ca am pus pe toate 4 lansetele numai boiliesuri "home made" si am luat repede unul de 4 (salonta) si Radu un comun de 4 kg, a urmat o serie de crapceni la 2-3 kg apoi a inceput vantul, un vant de te punea jos, firele aveau o burta de nu mai stiam prea clar pe unde aveam lansetele aruncate.

Dimineata s-a oprit si ploaia dar vantul batea in continuare cu indarjire, abia atunci ne-am dat seama ca nu avem cum sa iesim de pe balta (de obositi ce eram ne propusesem sa plecam pe la 8-9), am convenit sa nu riscam o iesire pe noroi deoarece aveam de urcat un deal de miriste cu pamant moale si apoi de coborat pe un drum inclinat si de traversat digul. Am ramas in continuare pe pozitii dar partea proasta era ca nu mai aveam boiliesuri proaspete, am trecut toate lansetele pe Nash B2, am mai dat 2 kg de boiliesuri cu cobra sa tinem pestii pe loc si am continuat sa prindem.

Daca s-a hotarat ca ramanem unul din colegii care ne insoteau ne-a rugat sa-i dam si lui o lanseta, omul mai pescuise de cateva ori pana atunci dar numai la undita iar recordul lui era un peste de 500g. I-am pregatit lanseta pe care o avusesem cu marker (scoasa peste noapte impreuna cu un crap), avea pe mulineta fir de 0,25, i-am pus un singur boilies B2 de 18 mm si a prins in mai putin de 2 ore 3 crapi (2,5; 3,3; 4,2 kg) fara nici un fel de nadire, doar lansa undeva in dreapta noastra cam la jumatatea distantei la care lansam noi.

Pe la ora 2 a iesit si soarele si ne-am dat seama ca impreuna cu vantul care batuse fara intrerupere vor usca pamantul si vom putea iesi de pe balta. Am plecat pe la 4 rupti de oboseala dar foarte incantati de balta si de pestii cu comportament salbatic.

Iliuta Goean


Noutati la TotalFishing - Anac ...

2|40
Noutati la TotalFishing - Anaconda
Acum in stoc la TotalFishing produsele renumitului producator german Sanger, la preturi de promotie de iarna !!! Anaconda, gama specializata pentru pescuitul la crap. Anaconda UniCat, gama specializata pentru pescuitul la ...
citeste ->  

Vino in primul supermarket de ...

3|40
Vino in primul supermarket de pescuit din Romania !
Vino la TotalFishing sa vezi primul supermarket de pescuit din Romania. Un magazin de peste 350mp, in care poti sa pui mana si sa compari peste 10.000 de produse expuse de la cei mai importanti producatori de articole de pescuit din lume. Cel mai mare magazin acum intr-o noua organizare, vezi ...
citeste ->  

Arhiva Articole