Alternative content






Amestecuri de seminte (2)

In aceasta parte am grupat cateva seminte foarte eficiente in pescuitul crapului. Chiar daca ma repet, va spun ca nu exista o reteta standard in pescuit. Numai inspiratie si ... un dram de noroc. Deci amestecati-va singuri semintele, pescuiti cat puteti de mult, notati rezultatele si postati-le pe forum.

Hrisca
Este o samanta putin mediatizata in pescuitul crapului, rezultatele obtinute la nadirea cu hrisca pot oferi mari surprize, eu o prefer in amestec cu porumb, canepa si in. Semintele de hrisca au un gust foarte bun, usor dulceag si sunt foarte hranitoare. Hrisca are un continut de cca 70% glucide, 12% proteine (cu un continut ridicat de lizina si metionina), 2% lipide si importante cantitati de vitamina B complex si vitamina P.
Parca sunt putin mai bune daca sunt intai fierte si apoi lasate la fermentat.


Sorgul
Este o samanta plina de substante hranitoare, spre exemplu porumbeii hraniti cu sorg cresc mult mai bine si sunt mult mai sanatosi decat cei crescuti cu porumb sau alte seminte. Am observat o usoara agresivitate in hranirea pestilor atunci cand am folosit 10-15% sorg in amestecul de seminte dar si o scadere a mediei de greutate / peste. Una peste alta este o samanta buna, merita incercata.
O reteta super buna testata primavara: 1 kg spartura de porumb mare, 1 kg hrisca, 1 kg sorg, 1 kg canepa. Se pun toate semintele in apa clocotita si se lasa cca 12 ore apoi se adauga 100 ml melasa, 2 lingurite de sare, 200 ml afinata, 100 ml CSL. Se amesteca bine si se lasa intr-un loc mai caldut inca 12 ore, de preferat intr-un recipient bine inchis. Am folosit acest amestec primavara, pe apa mica, langa stuf cu rezultate spectaculoase cantitativ dar fara bucati record. Oricum pe o apa de 7-8 grade a fost o performanta.

Rapita
Rapita este o samanta asupra careia nu se face mare valva dar este un ingredient senzational in nadirea crapului. Semintele de rapita sunt excelente de amestecat in nada, bogate in uleiuri , pot fi folosite in orice cantitati fara teama, putin prajite miros mult mai puternic. Sunt cativa pescari foarte renumiti care nadesc si cu 30-40 de kg de seminte de rapita odata.

Mazarea uscata
Bogata in hidrati de carbon, lipide, fosfor, fier, potasiu, vitaminele A, B, C, amidon si zaharuri mazarea uscata este si un ingredient de gust in amestecul de seminte.
Contine �n cantitati crescute proteine, tiamina, riboflavina, nicotinamida, caroten.
Eu o prefer inmuiata cu o lingura de sare si una de zahar la un kg de seminte uscate. Am avut raspuns foarte bun la ten folosind un amestec de 50% porumb, 25% mazare si 25% hrisca.

Lintea
Este bogata �n proteine, amidon, celuloza, saruri minerale. Contine caroten, tiamina, riboflavina. Este si foarte buna la gust, inmuiata cu putina zeama de lamaie si o lingura de sare / kg de seminte a dat rezultate foarte bune pe timp de vara.
Eu nu am folosit-o foarte mult dar am prieteni care o pun in mai toate amestecurile si cred foarte tare in ea. Cert este ca am vazut rezultate bune la acesti prieteni.

Soia
Boabele de soia sunt pline de proteine si au un miros foarte apetisant daca sunt putin prajite. Un procent de 25% seminte de soia intr-un amestec, pe timp de vara, poate produce surprize foarte placute.
Eu o le mai folosesc intr-un fel, las semintele la fermentat intr-un vas timp de 3-4 zile cu putina melasa apoi le fierb putin, zeama va avea un miros intepator si o mare putere de atractie .
Folosite crude nu prea au dat mari rezultate, deci nu uitati sa preparati cumva boabele de soia, oricum, firbere, prajire si apoi fermentare sau o fermentare mai accentuata.
Exista in comert si un sos de soia, facut din seminte de soia fermentate, este excelent in lichidul de rehidratare sau chiar in boilies sau in apa de preparat amestecul de seminte. In general este foarte sarat dar nu am observat vreo respingere din partea pestilor la gustul sarat.

Iliuta Goean


Noutati la TotalFishing - Anac ...

2|40
Noutati la TotalFishing - Anaconda
Acum in stoc la TotalFishing produsele renumitului producator german Sanger, la preturi de promotie de iarna !!! Anaconda, gama specializata pentru pescuitul la crap. Anaconda UniCat, gama specializata pentru pescuitul la ...
citeste ->  

Vino in primul supermarket de ...

3|40
Vino in primul supermarket de pescuit din Romania !
Vino la TotalFishing sa vezi primul supermarket de pescuit din Romania. Un magazin de peste 350mp, in care poti sa pui mana si sa compari peste 10.000 de produse expuse de la cei mai importanti producatori de articole de pescuit din lume. Cel mai mare magazin acum intr-o noua organizare, vezi ...
citeste ->  

Arhiva Articole