Cum adica? Din ce cauza? De ce? � partea 2
Hranirea crapului
Cat poate manca un crap?
Nadele de crap � o insumare logica a substantelor atractive
Sa recapitulam principalele puncte de reper in legatura cu hranirea crapului:
Hrana naturala este formata in general din nevertebrate, care sunt alcatuite, in principiu, din apa, proteine si grasimi.
Hidratii de carbon au doar un mic rol in dieta naturala a crapului. Crapii, practic pot digera >90% proteinele din sursa de hrana (peste, soia, carne, lapte), iarna intr-un procentaj mai redus.
Grasimile, sub forma de uleiuri, sunt digerate >90-95%, iarna iarasi intr-un procentaj mai redus. Sursele de hidrati de carbon vor fi digerate in proportie de 60-90% (ex. seminte), foarte ridicat, daca ne gandim ca in hrana naturala a crapului nu vom gasi acest element.
Digerabilitatea nu spune nimic despre asimilarea acestor elemente de catre organele vitale ale pestilor. Trebuie sa ne gandim bine cand folosim mari cantitati de sursa de hidrati de carbon! Sunt cativa cercetatori cu renume mondial, de ex.
Schreckenbach (1994), care spune ca in cazul in care crapul va manca o mare cantitate de hrana bogata in hidrati de carbon aceasta ar avea repercursiuni negative in privinta starii de sanatate. Cu toate acestea, este bine ca nadele noastre sa contina o cantitatea optima de hidrati de carbon, pentru ca acestia sunt recomandati in nadele bine echilibrate nutritiv -
Steffens (1985).
Si atunci ganditi-va la boiliesurile ieftine de pe piata. La un pret rezonabil, nu ne putem astepta la proteine si grasimi in nadele comercializate (sa luam in calcul materia prima, aromele, castigul producatorilor, a marilor si micilor comercianti, cheltuieli de transport si de productie, taxe, etc.)
Este eronata si afirmatia ca pe timp de vara crapul are nevoie de hidrati de carbon, deoarece hrana naturala este si asa bogata in proteine. Crapii nu au nevoie de hidrati de carbon pentru a duce o viata normala din punct de vedere biologic (
Wilson, 1994). Recomandam ca pe timp de iarna sa reduceti la minim prezenta hidratilor de carbon in nada, deoarece proteinele si grasimile se pot digera mai usor decat acestia. Totodata nu recomandam nici incarcarea nadelor cu grasimi pe timp de iarna, deoarece acestea nu se dizolva in apa si pot satura cu usurinta crapii ce si-au facut prezenta pe vadul nostru. Pe timp de iarna avem nevoie de boiliesuri a caror solubilitate sa fie cat mai mare.
Este falsa afirmatia ca crapii nu pot digera decat 40% din proteinele prezente in nada. Peste 40% fiecare procentaj de proteina se oxideaza, deci nu intra in ciclul cladirii organismului. Nu sunt probleme pana cand nu se folosesc boiliesuri cu valoare ridicata de proteine (70-80% proteine). Aceste nade nu numai ca sunt exagerat de scumpe, dar proteinele arse cu scopul castigarii de energie produc o mare cantitate de amoniac, ce ar putea duce la otravirea pestilor care consuma aceste boiliesuri. Acest lucru se intampla in general pe timp de vara, pe ape a caror valoare de pH este mare.
Din acest motiv recomandam ca in boiliesurile voastre sa existe urmatorul procentaj:
35-60% proteine, 5-10% grasimi, iar restul hidrati de carbon. Care este nivelul de atractie a proteinelor vom vorbi in capitolul urmator. Atractivitatea proteinelor nu este un lucru neglijabil si sta in opozitie cu nadele a caror procentaj de hidrati de carbon este mare.
O nada bine gandita, usor de digerat, are trei calitati: increderea pescarului in nada proprie, consumand-o, pestele va creste si nu in ultimul rand, nu vom folosi nimic ce va avea influente negative asupra calitatii apei. Nimic nu contrazice folosirea nadelor a caror digerabilitate este mare, doar pretul lor, deoarece proteinele sunt mai scumpe decat hidratii de carbon. Totusi pentru protectia apelor, a pestilor si pentru rezultate mai bune in timpul partidelor de pescuit va sugeram sa nu folositi nade suprasaturate de hidrati de carbon (faina de malai, faina de orez etc.) Cateodata este bine ca nada noastra sa fie cat mai repede eliminat de crap. Aici recomandam folosirea hidratilor de carbon, desi cu acest procedeu vor elimina mai multa mancare, deoarece nada noastra va pierde din digerabilitate. Putem intra in compromisuri, cateodata.
Cat poate manca un crap?
F�nge&Grove (1979) exprima timpul de digerare in mai multe ipostaze: 4-48 ore la o temperatura de 20-26 grade Celsius, 18-60 ore la o temperatura situat in intervalul 10-15 grade Celsius. Cantitatea maxima ce si-o poate stoca in intestin atinge un procentaj de 5-10% din greutatea corpului. Sa pornim de la ipoteza ca un crap de 10 kilograme va manca timp de 24 de ore in mod continuu si sa calculam situatiile limite (5% procentaj de umplere a intestinului, 60 de ore pentru eliminare respectiv 10% p.u.i cu 4 ore ca timp de eliminare). Intr-un interval de 24 de ore cu un timp de eliminare de 4 ore, isi poate umple si totodata goli intestinele de sase (6) ori. Deci un crap de 10 kilograme cu 10 p.u.i, poate consuma o cantitate de nada de 60% din greutatea sa, adica 6 kilograme! Nebunie totala!
Evident acesta este cantitatea maxima. La polul opus sta situatia cand consuma 2% din greutatea sa (60 de ore si 5% p.u.i) adica 200 de grame. Deci teoretic un crap de 10 kilograme va consuma o cantitate de nada cuprinsa in intervalul de 200 g si 6 kilograme la o temperatura ce variaza intre 10-26 grade Celsius. Aceste date se refera la hrana naturala, care in mod obisnuit are un procentaj ridicat de apa. Boiliesurile noastre sunt mai compacte, cea ce inseamna ca au o densitatea mai mare de energie si apa mai putina.
Deci cantitatea de boilies pe care o consuma un crap intr-un interval de 24 de ore este cu mult sub limita maxima de 6 kilograme. Noi nadim cu o cantitate de nada care corespunde cu 2% din greutatea corporala a crapilor care sunt prezenti in lacurile noastre, macar asa mergem la sigur. Consumul nadei depinde de foarte multi factori cum ar fi temperatura apei, momentul zilei, gradul de saturare, anotimp, alti parametrii a apei, marimea carpului, sanatatea lor etc. Ganditi-va, ca un boilies nu va fi niciodata mai bun decat un banc de larve de chironomide si crapii consuma o cantitate relativ redusa de boilies.
Crapii observa in apa nada cu ajutorul simtului vizual (marime, contrast, culoare si miscare). Din acest motiv sunt atat de eficace pop-up-urile pe timp de vara. Daca apa are un grad mare de turbiditate sau pescuim pe timpul serii, vazul nu are nici un rol. In aceste momente intra in scena simturile chimice (aroma si gust). Daca nu este nimic stimulant, cum se intampla la nadele tari ca piatra, atunci nada este ridicata doar din curiozitate sau din pura intamplara. In procesul hranirii rolul secundar o are mirosul (s-ar putea sa nu aiba nici un rol) iar simtul tactil nici nu influenteaza. Rolul principal o au papilele gustative.
Nadele de crap � o insumare logica a substantelor atractive
Boilies � un cuvant magic, dar in cercul pescarilor de crap a ajuns sa fie ceva primitiv. Au aparut peletele si alte minunatii in lumea nadelor. Industria de publicitate sugereaza noi arome, materii prime, mix-uri si forme. Este doar efectul economiei de piata. Nu intelegem de ce ramane in urma gandirea logica a pescarilor?
Suntem de acord cu cateva principii, pe care unele (nu toate!) firme producatoare de nada au atins intr-un mod sublim, ca sa-si vanda produsele. Din foarte multe articole despre pescuitul la crap lipsesc elementele de baza despre hranirea pestilor. Chiar dupa primele randuri putem sa ne dam seama, ca autorul nu s-a gandit niciodata asupra acestui lucru, si-a publicat articolul doar din motive comerciale sau ca �scop de afirmare�. Ma gandeam ca pe etichetele sticlutelor cu aroma ar fi bine de mentionat �Va rugam sa nu beti din Monster Crab sau sa-l administrati intravenos�. Sunt cativa autori care sufera de boala unei singure arome. Aromele moderne sunt periculoase � atentie, pot provoca dependenta.
In zilele noastre un pescar de crap are trei paturi si sase rod-pod-uri. Dar la nada sunt zgarciti, vor sa economiseasca fiecare banut. Am spus de mai multe ori ca o nada buna nu trebuie sa fie neaparat si scumpa, in special daca o facem noi. Evident nu toate ready-made-urile sunt de proasta calitate, dar in general situatia nu este tocmai pe placul crapilor. Cativa dintre producatorii de nada castiga bani frumosi din vanzarea produselor de slaba calitate. Clientii prind cateva exemplare de crap, totul e frumos (desi cu o nada mai buna din punct de vedere calitativ ar prinde mai bine). Problema ready-made � urilor este ca nu numai ca prinzi mai putin, dar nu pot fi digerate in proportii optime, iar resturile eliminate nu mai pot fi scoase din apa. Care vor fi efectele acestor boiliesuri pe termen lung, in afara faptului ca acesti crapi nu vor creste in mod corespunzator si nu vor avea nimic de castigat din consumul lor?
Terry Hearn a relatat in cartea sa despre crapii din lacul Yately, cum in ultimii ani a crescut fenomenul eutrofizarii (n. trad. Cunoscut sub numele de �inflorirea apelor� acest fenomen este provocat de inmultirea necontrolata a bacteriilor filamentoase care plutesc in masa apei) in lacul bogat in plante dar totusi cu apa limpede. Nu reusea sa gaseasca un raspuns elocvent.
Fenomenul semnalat are un raspuns destul de simplu. Lacul era pescuit in mod intensiv de foarte multa vreme, respectiv folosirea boiliesurilor a suprasaturat apa cu hrana. Acest fenomen este determinat in general de agricultura intensiva, dar in cazul nostru boiliesurile cu o digerabilitate redusa au cauzat aceeasi lucru.
Iarasi am deviat de la subiectul nostru, am vrut sa scriem in special despre atractantii folositi in pescuit. In industria articolelor de crap se folosesc de mai multi ani arome pe baza de alcool si ulei, care au fost gandite sa prinda � pescarii. Suntem siguri ca in majoritatea cazurilor substantele ce se dizolva din amestecul de baza sunt cei mai buni atractanti iar aromele folosite intr-o proportie minuscula. Daca ne uitam la anatomia crapului vom ajunge la concluzia ca poate observa doar acele substante care se dizolva in apa. Noi le vom simti pe cele volatile, adica cele care sunt in stare de gaz. Deci din ce motiv are aroma de capsuni un miros atat de puternic? Pentru ca din sticluta de arome se va evapora aceasta aroma in stare gazoasa. Crapul nu va simti (mirosi) aceeasi aroma. Conform cercetatorului german Steffens, organele olfactive si gustative ale omului nu se aseamana nici pe departe cu cele ale crapului. Daca un crap ar simti aroma de capsune, atunci in sticlutele comercializate ar trebui sa fie apa ca substanta de diluare si nu ulei sau alcool.
Uleiul nu se dizolva in apa. De aceea fiecare aroma pe baza de ulei nu va fi perceptibila pentru crap. Singurul lucru plauzibil, este ca alcoolul poate fi detectat, intr-o oarecare masura, de pesti. Suntem de parere ca prin folosirea aromelor boiliesurile nu vor fi mai proaste din punct de vedere calitativ. Desigur, sunt cateva arome eficace, in special cele ale caror miros si gust corespund (incercati-le, nu veti pati nimic). Cele mai eficace arome comercializate sunt cele care contin o anumita cantitate de substanta naturala (ex. aminoacizi). In coltul opus stau aromele artificiale care nu sunt bune de nimic.
Japonezii au ajuns la concluzia ca crapul nu poate simti (este vorba despre miros) alcoolul decat intr-o slaba masura iar acizii au un efect respingator. Deci este foarte important ca in nada noastra sa nu fie substante acide. Dar in procesul de conservare se folosesc diferiti acizi (impreuna cu glicol) din simplul motiv ca nivelul scazut al PH-ului va fi o bariera in fata bacteriilor. Curios nu?
Sigur sunt anumite substante care au un efect atractiv mai mare decat alcoolul si aromele care sunt dizolvate in acesta. Ceva trebuie sa atraga atentia crapului asupra hranei naturale cum sunt larvele de chironomide sau tubifex! Aceste vietuitoare trebuie sa emane ceva substante care sunt receptate de crap, dar care se dizolva in apa si sunt prezente in aceste animale. Daca ne uitam la compozitia chimica a larvelor de chironomide sau a tubifexului vom gasi urmatoarele:
Larvele de chironomide
Substanta uscata: 19,1%
Procentaj de proteine (in substanta uscata): 59%
Hidrati de carbon (in substanta uscata, de cele mai multe ori chitina): 22,5%
Grasimi (in substanta uscata): 4,9%
Cenusa (in substanta uscata, saruri si minerale): 5,8%
Apa: 80,9%
Tubifex
Substanta uscata: 7,3%
Procentaj de proteine (in substanta uscata): 49,3%
Hidrati de carbon (in substanta uscata): 0%
Grasimi (in substanta uscata): 19%
Cenusa (in substanta uscata): 5,8%
Apa: 92,7%
Dintre aceste substante doar unele sunt hidrosolubile, de exemplu proteina, respectiv substantele ce o compun (aminoacizii, saruri, minerale), zaharul si glucoza. Hidratii de carbon (deci si zaharul) nu sunt prezenti in hrana naturala, sau daca da atunci in chitina, care nu este hidrosolubila. Procentajul relativ redus al grasimii ne sugereaza ca folosirea lor nu este vitala (nu se dizolva in apa).
Deci o nada buna de crap trebuie sa fie una cu un grad mare de digerabilitate respectiv sa contina atractanti naturali (aceste sa aiba ca sursa de baza proteinele). Atat despre logica.
In ultimii ani am cautat in articolele de specialitate, in care sunt relatate referiri la efectul atractantilor asupra crapului si am cateva observatii pe care le redau in continuare. Vreau sa va atrag atentia ca urmeaza o serie de referiri care au la baza studii stiintifice, scopul nostru este sa va dam informatii reale. Nu vrem sa transmitem minciuni, cum ar fi: stomacul crapului (crapul nu are stomac) se va sparge daca particulele (grau, porumb) pe care le folosim ca nada nu sunt fierte sau inmuiate. In crescatorii se folosesc doar particule uscate, deoarece fierberea sau inmuierea lor ar lua mult timp; nici un crap nu moare sau nu sufera de vreo repercursiune. Totusi va sugeram sa folositi seminte inmuiate. De ce? Iata ce a descoperit un cercetator german in anul 1967:
Experientele cu furaje pentru pesti in stare uscata, au aratat ca acestea nu au nimic atractiv pentru crap. Deja semintele sparte sunt apreciate mai bine decat cele intregi. Semintele tinute la inmuiat pentru mai multe zile sunt mai eficiente, dar sunt sceptic ca acest lucru este suficient ca pestele sa le caute cu predilectie.
Pentru multi dintre voi aceasta prelegere este prea stiintifica. Suntem de acord. Dar sunt printre voi si pescari care sunt interesati de partea nevazuta a procesului de hranire. Aceste cunostinte ne vor ajuta si in acele situatii cand 80% din crapii prinsi vor fi rezultatul localizarii lor si datorita simplului fapt ca erau flamanzi. In cateva situatii (presiune mare asupra apei din parte pescarilor, abundenta hranei naturale) doar boiliesurile cu o atractivitate sporita vor aduce rezultatul dorit. Trebuie sa fim constienti ca niciodata nu vom putea sa fim mai atractivi decat hrana naturala.
In cautarea hranei gustul si mirosul au un rol precis, bine stabilit. Mirosul poate fi descris ca un receptor de distanta iar gustul de apropiere. Organele olfactive sunt alcatuite din doua narine, in care se afla peste 400.000 de celule senzitive (in fiecare dintre ele), care se afla mereu intr-un flux de apa. Organele olfactive au un rol de dirijare in procesul hranirii. Sunt cativa oameni de stiinta care nu dau importanta acestor organe in procesul de hranire. Altii considera ca organele olfactive folosesc pentru localizarea hranei iar organele de gust hotarasc daca hrana va fi consumata sau nu. Deci cea mai mare importanta o au organele gustative care sunt situate pe �buze�, pe bot, pe mustati sub forma mugurilor gustativi.
Dupa un cercetator scotian o anumita hrana trebuie sa aiba in compozitie urmatorii factori, ca sa fie perceputa de crap ca sursa de hrana:
1.
Aspect: marime, forma, culoare. Daca o anumita materie este si hrana (pe timpul zilei!) depinde doar de experienta crapului. Am observat impreuna cu prietenii mei ca pe raul Weser, crapii naivi, nu se aruncau din prima asupra boiliesurilor. In comparatie, pe o apa noua am reusit sa prindem chiar peste doua ore de la plasarea momelilor, si pot spune cu tarie ca cele mai mari exemplare le-am prins cu boilies.
2.
Miros: este un receptor de distanta (5 m)
3.
Simt: cum este o nada? Tare sau moale, umeda sau uscata, abraziva sau lina?
4.
Gust: este un receptor de apropiere, selectie in cavitatea bucala.
Sunt cateva reguli de baza de stimulare a ridicarii hranei la intreaga familie a pestilor: sa aiba o greutate moleculara cat mai mica (<1000g/mol), sa fie hidrosolubila, sa aiba in compozitie fractiuni de proteine. In concluzie vor intra in aceasta categorie substante ca
betaina, aminoacizii si ionosin respectiv derivatii acestora. Este mai mult decat sigur si faptul ca pragul de atractie trebuie sa fie cat mai mic, din acest motiv chiar si cateva molecule sunt suficiente pentru o reactie la miros sau gust. Conform unor cercetatori francezi, pestii simt de 1583 de ori mai puternic zaharul decat omul, dintre cei 114 nervi ai mugurilor gustativi doar 79 reactioneaza la zahar, restul de 35 reactioneaza la sare (NaCl) si la chinina.
Aminoacizii sunt receptionati ca sursa de gust si miros. Japonezii au folosit ca atractant de nada la hranirea crapului aminoacizii extrasi din viermii de matase. Acesta era cu mult mai eficace (este vorba de un extras natural) decat cei sintetici. Putem spune, fara sa gresim, ca aceasta observatie este una generala. Sa folosim mai bine substante naturale, decat cele artificiale in prepararea boiliesurilor. Crapul va raspunde aproape de fiecare data intr-un mod pozitiv la extractele naturale. Cele mai bune sunt extractele din larvele de chironomide.
Hrana naturala emana o cantitate anume de aminoacizi. Nu vrem sa intram in detalieri inutile. Aminoacizii sunt cei mai importanti ca surse de atractantie naturala. Dupa rezultatele japonezilor, cei mai buni aminoacizi sunt cei de tip L (sunt si D-aminoacizi dar acestia nu sunt atat de eficienti) sunt L-Prolin (nu atat de eficient in miros), L-Alanin, L-Cystein, L-Glutamin (este un acid), L-Glycin. De asemenea betaina ca un derivat din L-Glycin. Dar despre betaina vom vorbi mai tarziu.
L-Glycin-ul este eficient deja la o cantitate de 0,075g/l, mai mult decat atat daca crestem concentratia nu vom avea o atractivitate mai mare. Tot japonezii au descoperit ca substanta L-Cystein este eficienta deja la o �cantitate� de 4,27 �g/l. Extrasele din tubifex si chironomide sunt si ele foarte eficiente: 500mg/l la prima si 0,00001-0,1mg/l la chironomide.
Aminoacizii isi fac datoria de foarte multe ori doar daca sunt combinati intre ei. Ca pescari, trebuie sa ajungem la concluzia ca substantele care au o cantitate mare de aminoacizi sunt cele mai eficace intr-un mix pentru boilies. Care sunt acestea? Iata: faina de sange, de ficat, de carne sau de peste, caseina, lactalbumina ori extractele naturale cum sunt de exemplu
Green Lipped Mussel. Cu fierberea boiliesurilor, proteinele din acestea sunt denaturate iar aminoacizii pot patrunde mai usor in apa. Structura nadei trebuie sa fie una usoara si nu prea tare. Ca aditivi putem folosi combinatii din aminoacizii sus mentionati. In ce masura sunt prezenti aminoacizii in boiliesurile din comert nu putem sti. Daca contin aceste elemente, atunci sunt bune (ex. Sense Appeals, unde nu mirosul ci aminoacizii sunt eficienti, sau substantele naturale cum sunt Reaction Compound de la Rod Hutchinson, Ambio). Cele mai multe boiliesuri ready-made nu contin o cantitate suficienta de proteine care sa aiba un rol de atractie.
Timpul de fierbere trebuie sa fie cat mai redus cu putinta, deoarece substantele care se dizolva in apa, vor fi spalate din nada iar unii aminoacizi vor forma niste legaturi cu hidratii de carbon care nu pot fi rupte (reactia maillard). Astfel proteinele si aminoacizii vor pierde din utilizabilitatea lor. Cam dur, nu?
In ultima parte vom vorbi despre betaina, sare sau rolul zaharului in boilies.
Robert Arlinghaus si J�rgen Meyer
Traducerea de Kulcsar Laszlo 
